Mi-a trimis zilele trecute o prietenă un articol care începea cam așa : “Te trezești. Îți târăști picioarele până la baie. Dai cu apă pe față, te uiți două secunde în oglindă, agăți prosopul cu mâna, te ștergi. Îți vezi ridurile, cearcănele. Iar ai dormit prost. Dar nu-i nimic, recuperezi tu altădată, îți zici. Te duci la bucătărie, deschizi frigiderul, apuci sticla de lapte, torni peste niște cereale, mănânci cu apatie. Lași vasul în chiuvetă, recuperezi tu altădată, îți zici…”
Sunt mult prea mulți oameni în ziua de azi care, din păcate, supraviețuiesc așa. Eu însămi am fost unul dintre ei și încă mai sunt momente în care pășesc pe strada supraviețuirii. Însă, cum faci să mergi cât mai rar pe această stradă?
Când n-ai energie, obiceiurile vechi revin.
Deși, de cele mai multe ori, conștientizezi problema, când te simți extenuat, tot ce crezi că poți să faci este să te întorci la cunoscut. E calea prin care să continui, doar că, faci ceea ce știi deja și ți-e ușor. Ești pe pilot automat. Nu prea consumi energie, pentru că nici n-ai de unde. Și nu-ți dai voie să te oprești, ca să te odihnești. Ai impresia că dacă continui, mergi tot înainte. Însă, realitatea e fix pe dos.
Când plecăm la drum, ne asigurăm că avem rezervorul mașinii plin, dacă vrem să ajungem la destinație. Știm asta foarte clar. Dacă suntem în vârful dealului, am putea să o împingem ca să meargă la vale din inerție, însă… ești sigur că la vale vrei să ajungi? Așa că nu plecăm cu el gol sau pe terminate, eventual mai alimentăm pe drum, pentru că știm că, dacă ni se termină combustibilul, nu ne vom mai mișca. Deloc.
Și-atunci? De ce nu procedăm la fel și când e vorba de corpul nostru?
Unul dintre motive ar fi că nu am fost crescuți/educați în spiritul ăsta, să ne luăm pauze. Ni s-a spus că doar cei leneși stau, părinții noștri munceau non-stop și ce-o să zică lumea care ne vede stând degeaba?
Apoi, mai avem credința că noi nu suntem o mașină și nu avem nevoie de combustibil, să ne încărcam. Mâncăm pe fugă, de nici nu mai simțim gustul mâncării, dormim în picioare sau cu ochii deschiși, de mișcare nici nu mai poate fi vorba. Suntem mult, mult prea ocupați. Sau poate doar ne ținem ocupați?! Dar asta este altă poveste.
Ni se pare că avem resurse infinite, că noi o să putem întotdeauna, că vom fi mereu sănătoși, tineri și plini de energie. Până într-o zi, când lucrurile încep să se deterioreze încet și sigur. Corpul nostru începe să ne dea semne, însă noi continuăm să-l ignorăm, până când ajungem ca cel din articolul despre care povesteam la început sau ca broasca din parabolă, când a fost prea târziu să mai sară din oala cu apa deja prea fierbinte. Te obișnuiești atât de tare cu răul, încât nu mai ești capabil să-l deosebești.
Dă-i corpului tău timp și îți va da și el.
Eu niciodată n-aveam timp. Nu știu să fi cunoscut pe cineva mai disperat ca mine că n-are timp.
Eram mereu pe fuga, cu o mie de liste și lucruri de făcut. Și acum mă mai cuprinde uneori panica atunci când sunt prea obosită. Dar, slavă Domnului, am învațat să mă opresc. M-a învațat corpul meu. Cum? La un moment dat, nu mi-a mai dat de ales.
Anul trecut, cam pe vremea asta am început să ies în parc dimineața. Uneori alergam, alteori doar mă plimbam în jurul lacului. Și am tot ieșit vreo 250 de zile, zi de zi, în parc sau pur și simplu afară, în natură, atunci când nu eram în București. Iar ca să mă țin pe drum, mi-am stabilit un mic obicei și anume, făceam o poză în fiecare zi și o postam pe Instagram. Și a funcționat. Fie iarnă, fie vară, fie ploaie, fie vânt, mă găseai dimineața în parc, pe lângă lac. Între timp, mi s-au mai schimbat ritualurile, însă continui să fac mișcare în fiecare zi și să ies afară.
Chiar dacă ai impresia că, să ieși 45 de minute afară, în fiecare zi, e pierdere de timp în care ai putea face multe alte lucruri, timpul investit în corpul tău e infim, pe lângă beneficiile pe care le câștigi, în urma acestui ritual. Cel puțin în cazul meu așa a fost. Timpul meu de dimineață cu mine afară mi-a dat energie, bucurie, claritate și pace, astfel încât să fiu mult mai vie, să fac lucrurile mai eficient și, de fapt, să câștig timp. Am ieșit cu profit din această investiție.
Pe la inceputul verii am fost la o conferință și mi-au rămas vii în minte cuvintele unuia dintre speakeri : “Eat well, sleep well, exercise regularly!”, pe care le-a repetat preț de vreo doua minute, de parcă îi sărise discul. Acum, când oamenii îmi spun că sunt obosiți și nu mai pot, îmi revin cuvintele acestea în minte, ca un refren. De fapt, de aici începe totul.
Când pornești pe un drum diferit de cel pe care îl știi, ai nevoie de minim două lucruri.
După ani buni de căutări în care am citit, am mers la tot felul de cursuri, am experimentat terapii și practici spirituale, am tras o concluzie simplă: ca să poți să schimbi ceva înăuntru și, implicit în viața ta, ai nevoie, în primul rând, de TIMP și ENERGIE. Nu cred că funcționează una fară alta. Cele doua stau la baza schimbării. Desigur, îți trebuie o motivație puternică, decizia de a începe, însă, fără energie și timp… cam greu. Ca să implementezi schimbarea, ai mare nevoie de energie și timp să repeți, să repeți și să tot repeți. Puțin și des. Energia e combustibilul, iar timpul e „spatiul” în care repeți. Energia și timpul sunt direct proporționale una cu cealaltă. Cu cât ai mai multă energie și faci lucrurile mai bine și mai repede, cu atât îți rămâne mai mult timp. Cu cât ai mai mult timp, poți să faci mai multe lucruri care să îți crească energia.
Acum, întrebarea care se pune este: cu ce începi?
Ca să începi, ai nevoie să îți iei timp pentru tine: timp să te odihnești, timp să te clarifici, timp să te încarci. Cu o minte și un corp obosit nu prea ai sorți de izbândă. Cum spuneam, nu poți pleca la drum cu rezervorul gol. N-ai cum să ieși din cercul vicios în care te afli fără combustibil. Până nu „rezolvi” cu timpul, nu ai cum să schimbi ceva. Deci, e bine că avem un punct de plecare.
Știu că noi oamenii suntem atât de ocupați și de preocupați, numai că lucrurile cu care ne ocupăm, de obicei, ne consumă și ultima picatură de energie pe care o mai avem. Prea puțini dintre noi facem lucruri care să ne încarce. Acum câțiva ani nici nu știam ce-i aia să mă încarc. Ce? Eu sunt telefon?
Dacă ceea ce facem ne consumă energia, în loc să ne încarce, ar trebui să ne punem un mare semn de întrebare.
Unii dintre noi ne ținem ocupați, pentru că atunci ne simțim importanți. Alții, ca să ne distragem de la anumite lucruri din viața noastră, pe care nu vrem să le vedem. Iar alții pur și simplu ca să își umple timpul cu ceva ce știu deja și este confortabil, familiar. Fiecare dintre noi se ține ocupat cu ceva, de la ceva. Și uite așa ne ținem ocupați de la lucrurile cu adevărat importante, de la visurile noastre.
Revenind la energie, presupunând că am decis să îmi iau timpul necesar, aș avea două aspecte de menționat: primul se referă la lucrurile pe care să le fac ca să ma încarc cu energie, iar al doilea la lucrurile care îmi consumă energia. Ideea nu e doar să faci lucruri care iți dau energie, ci să ai grijă cui o dai și cum o folosești. Pot să investesc tot timpul din lume ca să îmi cresc energia, însa dacă pierderea e mai mare decât intrările, vei fi mereu pe minus. Ca să rămâi cu energie, ecuația e simplă: trebuie să consumi mai puțin decât produci.
Cum ne încărcăm cu energie?
În afară de somn, care să fie suficient și de calitate, și o alimentație sănătoasă vă ofer aici 33 de lucruri care mie îmi dau energie:
- Recunoștința zilnică. Recunosc că am început și renunțat de nenumărate ori la un jurnal al recunoștinței, însă, tocmai asta m-a ajutat să văd diferența clară în perioadele în care nu scriam. Practicarea constantă a recunoștinței imi educă creierul să vadă, cu preponderență, lucrurile bune din viața mea și să mă uit la partea plină a paharului mai des decât la cea goala.
- Aprecierea atât a celor din jur, cât și aprecierea de sine
- Mișcarea. Fie alerg sau doar mă plimb prin parc, merg la yoga sau la piscină, fie fac câteva exerciții acasă pe saltea, iar mai nou merg și la sală.
- Să mă hidratez bine
- Să meditez
- Să mă trezesc dimineața, cu condiția să mă culc devreme. Mă încarcă liniștea și răcoarea dimineților. Ador să privesc răsăritul din balcon sau în parc, să văd cum răsare soarele din lac. Ori de câte ori am ocazia, merg să văd răsăritul de la malul mării.
- Să ies în natură. Mă plimb prin parc, prin pădure, pe malul lacului, pe malul mării, cu picioarele prin apă, pentru că pe mine mă încarcă foarte mult apa.
- Să merg la echitație
- Să mă plimb cu bicicleta în parc
- Să merg la masaj
- Să merg la coafor, să am grijă de mine
- Să îmbrățișez oameni dragi
- Să îmi cumpăr flori proaspete, pe care le țin pe birou când lucrez și în dormitor când dorm
- Să am plante naturale în casă
- Să mângâi un cal, un câine, o rățușcă
- Să râd mult
- Să mă joc
- Să ies la micul dejun/cafea cu o persoană dragă
- Să gătesc ceva bun pentru mine sau pentru cei dragi
- Să planific călătorii, să descopăr lumea
- Să zbor cu avionul/elicopterul
- Să conduc mașina
- Să îmi cumpăr ceva cât de mic, dar care îmi aduce bucurie
- Să iau micul dejun pe balcon
- Să fac baie în cadă cu spumă
- Să ascult muzică (de cele mai multe ori tare)
- Să fac ordine
- Să fac lucrurile pe care le-am tot amânat
- Să citesc o carte sub umbrelă, la mare pe șezlong ascultând valurile
- Să plutesc pe apă, când marea e aproape nemișcată dimineața, umplându-mă cu zarea
- Să mănânc ceva bun într-un loc cu energie bună și atmosferă plăcută
- Să întâlnesc oameni veseli
- Când lucrurile bune „se întâmplă” fără să le planific
Ce/cine îmi consumă energia?
Este evident că lipsa somnului, a odihnei, a relaxării, a hidratării și alimentația deficitară sunt mari consumatori de energie.
Pe lângă acestea, aș vrea să menționez câteva lucruri pe care le-am învățat și observat de-a lungul timpului ca fiind „hoți energetici”. Cred că nu mai este niciun secret pentru nimeni că acolo unde ți-e atenția, acolo ți-e energia. Am auzit asta de atâtea ori în ultimii ani și testat-o pe pielea mea, încât a devenit o axiomă pentru mine.
Astfel, ca să descoperi unde ți se duce energia, este suficient să observi și să-ți notezi la ce te gândești, ce vorbești în mod repetat, pe ce activități te concentrezi, ce oameni ai în jur și ce fac aceștia.
Menționez mai jos câteva exemple, din ceea ce am observat, ca fiind consumatoare de multă energie. Unele dintre ele nu se simt imediat, însă, mai devreme sau mai târziu plătim cu energia noastră. Apoi, la un moment dat, nu înțelegem de ce nu ne mai putem ridica dimineața din pat sau nu mai avem chef de nimic.
- Criticul interior, care-ți spune că niciodată nu ai făcut destul, că nu ești suficient de bun, deștept, frumos.
- Gălăgia din capul tău, adică ai atât de multe gânduri care te frământă, iar și iar, încât nu mai dormi cum trebuie, nu mai trăiești în prezent, ci ești mai tot timpul cu gândurile în altă parte.
- Când spui DA, deși simți clar că e NU sau altfel spus, nu te pui pe primul loc în viața ta, nu-ți asculți nevoile.
- Când alergi să faci prea multe lucruri deodată, când simți să te oprești și totuși nu o faci.
- Lipsa conexiunii cu cei din jur, lipsa relațiilor autentice din viața ta.
- Când aduni informații și nu le aplici. Suntem într-o goană continuă după informație, cursuri, cărți cumpărate, dar necitite și multe altele. Suntem expuși și bombardați cu de toate, din toate părțile. Ne îngropam în sute de cărți, urmăm zeci de cursuri, însă, dacă nu luăm măcar un singur lucru învățat, pe care să îl exersăm și să îl integrăm în viața noastră, rezultatele intârzie să apară. Apoi ne frustrăm și ne spunem că nimic nu funcționează pentru noi. Așa se consumă multă energie, timp și bani investiți în zadar. O carte nedeschisă e ca focul fără lemne. Consumăm din noi, fără vreun rezultat vizibil.
- Când nu-ți dai voie să greșești, cu alte cuvinte, nu-ți dai voie să trăiești. „Just enjoy the game”, zicea cineva la un moment dat. Uităm să ne jucăm, uităm să ne mai bucurăm.
- Când nu faci lucruri decât dacă le poți face perfect. Oricum, nu există perfecțiune, ci e doar o percepție în mintea fiecaruia dintre noi.
- Când nu-ți asumi responsabilitatea pentru ceea ce se întamplă în viața ta. Lasându-i pe alții să decidă în locul tău, le cedezi puterea personală. Va fi nevoie să renunți la tine așa cum ai fost până acum, să renunți la văicăreli, la a mai da vina pe ceilalți pentru ceea ce ți se întâmplă.
- Când alegi să te faci mic, când, de fapt, poți fi măreț.
- Când alegi să-ți calci pe suflet, ca să le faci celorlalți pe plac.
- Când ții cu dinții de oameni, job-uri sau păreri la care nu vrei să renunți, dar care nu-ți mai sunt de folos și nu-ți mai fac bine.
- Când nu primești răspunsuri. Astfel, atenția și gândurile îți sunt suspendate, chiar dacă uneori nici nu îți dai seama.
- Când lași lucruri nespuse, neiertate, conflicte neîncheiate.
- Când fugi de lucrurile pe care le ai de făcut și le tot amâni. Energia noastră stă captivă în toate lucrurile nefăcute și în toate lucrurile nespuse. Acel gând, care tot revine să îți amintească, nu doar că îți consumă energia, ci îți și ocupă spațiu în cap, nelăsând loc pentru ca alte gânduri mai benefice să apară.
- Când nu închizi poarta și nu pui limite. Nu trebuie să dai anunț la gazetă, ca „hoții energetici” să simtă că e loc. Intră fără să bată și par inofensivi. La început nici nu realizezi ce ți se întâmplă.
În cazul meu a fost nevoie să trec de mai multe ori prin aceleași situații până să înțeleg unde greșeam. Sau poate că nu m-am lăsat să văd. Sau poate că, uneori pur și simplu nu suntem pregătiți. Însă, când ne dăm seama că aruncăm cu energia noastră ca și cum am arunca, cu câte o cană de apă, când în stânga, când în dreapta, mai devreme sau mai târziu ne oprim. Săpăm șanțuri și ridicăm ziduri. În momentul în care am construit zidul, energia începe să se adune, ca apa într-un baraj. Nimic nu se compară cu forța apei. Mai ales când plouă.
Felicia Lungu
