Comunicarea medic-pacient este o comunicare directa, fata in fata , nemediata si neformalizata.In psihiatrie , comunicarea medic –pacient reprezinta nucleul central. Atunci cand pacientul recurge la serviciile medicilor de familie, prezinta adesea simptome somatice si pleaca de la premisa ca va gasi explicatii somatice pentru suferinta sa.Foarte multi pacienti vor fi refractari in a accepta trimiterea catre un examen psihiatric, daca acest lucru nu le este explicat cu blandete si rabdare.
De cele mai multe ori simpla discutie cu psihiatrul in absenta oricarei interventii psihoterapeutice, poate ameliora considerabil starea bolnavului.
Nu de putine ori, mi-a fost dat in cabinet sa aud din gura pacientilor „Doamna Doctor , dupa ce am vorbit cu dumneavoastra, ma simt mult mai bine.”
In acest moment nu facem altceva decat sa cladim o relatie bazata pe incredere, pacientul simtindu-se important, in primul rand ca l-a ascultat cineva, ca a avut curajul sa-si expuna problemele si sa fie total deschis in fata medicului.
Dintre numeroasele bariere care pot perturba comunicarea eficienta medic-pacient,cea mai importanta este chiar psihiatrul.De asemenea empatia este primul pas in formarea unei relatii medic-pacient.Empatia este definita ca fiind capacitatea de a reflecta cu acuratete experienta interioara a unei alte persoane.Medicul trebuie sa fie un empatic, un suflu cald si optimist, iradiind incredere si speranta.Moral medicul trebuie sa fie un iubitor de oameni.
Pentru a da dovada de empatie, medicul trebuie sa fie suficient de curajos incat sa tolereze si sa accepte sentimente, secrete si temeri ale pacientilor si sa fie dornic de a-si dezvalui sentimente si emotii in fata pacientului, atunci cand este potrivit si util.
In nicio specialitate, aptitudinile de comunicare nu joaca un rol atat de important asa cum se intampla in psihiatrie.Alaturi de empatie, respectul este una din calitatile esentiale in imbunatatirea comunicarii cu pacientii.
Discutia cu bolnavul(interviul psihiatri) reprezinta sursa principala de informare.Psihiatrul, in primul rand trebuie sa stie sa asculte.Relatia medic-pacient ,in cazul psihiatriei nu se poate constitui decat daca are la baza o deplina incredere din partea pacientului.De aceea , de fiecare data cand sunt sunata de apartinatori pentru un consult psihiatric,intreb daca pacientul doreste sa vina la acest consult sau e dorinta mai mult a familiei?
Primul lucru pe care pacientul si familia il asteapta din partea medicului este risipirea misterului bolii, ca apoi , cea de-a doua asteptare este cea de vindecare,ca in final sa fie prognosticul bolii.Cel putin 80% din pacienti, la finalul tratamentului intreaba „oare o sa mai fac boala,voi lua toata viata medicamente?”Aici raspunsul e diferit de la individ la individ si de la boala la boala.
Daca la inceputul interviului psihiatric suntem atenti la reactia pacientului fata de medic, spre final ar fi bine sa observam reactia noastra fata de pacient si anume ce sentimente si trairi ne ofera acest interviu psihiatric.
Intr-un cuvant, medicul trebuie sa aiba sensibilitate, caracter si inteligenta.
Dr Ramona Herişanu
Medic Primar Psihiatru
Doctor in Ştiinţe Medicale
Absolventă a Şcolii de Psihoterapie Adleriană
Contact:Psihiatrie Dr Herişanu Ramona SRL
Tel programari 0348734571
Bibliografie:
GAVRIL CORNUTIU-Bazele psihologice ale practicii medicale
FLORIN TUDOSE si CATALINA TUDOSE-Abordarea pacientului in psihiatrie
Un comentariu la „Relatia si comunicarea medic – pacient.”
SUNT DE ACORD CU COMUNICAREA DINTRE MEDIC ȘI PACIENT.CEL MAI BUN REMEDIU.